I dont know why but i suddenly feel the urge to write in romanian...

Ah, ma astepta Patria Mama! Romania stai ca vin ! Timisoara in cateva saptamani a mea esti!
De cand astept sa merg acasa, si totusi imi imaginam ca o sa ma simt altfel.Credeam ca nu o sa pot dormi saptamani intregi , stiind ca ma voi intoarce acasa.Acum..?! e diferit...multe s`au schimbat si multe au incetat sa mai fie. Acuma am griji. Le-as arunca pe geam , dar am distincta impresie ca se vor intoarce sa ma bantuie, ca amintirile pe care nu le pot uita, sau amintirile pe care nu vreau sa le uit. Ce sunt daca imi uit amintirile? Un trup care nu valoreaza nimic.
Acum incet incet ma pregatesc sa merg acasa, dupa 3 ani jumatate, hmm ciudat sentimentul asta . E prea greu de descris, iar eu nu am fost niciodata buna la ales de cuvinte, sau la a le pune impreuna intr-o propozitie.
Pe de o parte ma ingrozeste lungimea zborului, 20 de ore o sa incep sa vorbesc singura.Iar pe cealalta parte e groaza , pe care oricat as vrea sa o indepartez si sa nu o simt , nu pot ,frica de a nu mai fi la fel ca si ceilalti. Imi e frica , in mare parte de mine, pentru ca simt ca m-am schimbat atat de mult incat nu mai sunt aceeasi persoana care am fost .Imi e frica ,ca voi fi ca multi dintre romanii care se intorc acasa din strainatate si se simt oarecum mai sus decat sunt, in mare parte ca aceei romani care au uitat de unde au plecat.
Sper ca eu voi fi o exceptie la aceea regula.Vreau sa fiu aceeasi atat de mult incat cred, ca voi esua din prima incercare.
Nu mai sunt, aceeasi persoana ,care habar nu avea de viata sau de ceea ce vrea de la viata, deci in consecinta , nu mai pot fi aceeasi si multor persoane nu vor fi multuminte.Nu ca mi-ar mai pasa de ceea ce zic alti .Si totusi nu imi place sa fiu eu cea care sare calul:)
Tot timpu am dispretuit persoanele care uita de unde au plecat si de la ce au plecat, iar gandul ca as putea fii una din acele persoane ca sperie de moarte!
Iar pe o a treia parte , prietenii, hmm o problema la care nu prea imi place sa ma gandesc pentru ca , prea multe lucruri s-au intamplat. unu la mana "povestea de iubire" cu prietenul meu cel mai bun care , ne-a lasat amandurora , un gust foarte amar si niste amintiri care niciodata nu vor putea fi uitate, si faptul ca amandoi stim foarte bine ca nimic nu v-a mai fii la fel...oricat de mult as tine la el , cuvintele care s-`au spus si persoanele care au fost implicate ..tsss, eh asta este!
Doi la mana, cearta cu Andreea! Da inainte de asta ,vroiam sa merg acasa sa-mi vad bunicii , dar mai mult vroiam sa o vad pe ea, nerealizand ca eram la un pas de a imi "renega "familia. e un gol pe care niciodata, sau cel putin nu in viitorul apropiat il voi putea umple. Multumita?! In o oarecare masura DA pentru ca am fost capabila in sfarsit sa ii zic ce aveam de zis fara s aimi fie frica de faptul ca ea ar putea fugi la "prietena de rezerva". Prietena ei de rezerva a ajuns in timp sa fie persoana mea , din cauza distantei.
Credeam ca voi fi mereu dependenta de ceea ce ea imi ofere, si intr-un final descoperiind ca nu mi-a oferit nimic , atat de valoros incat sa iau cu vine la mii de kilometrii dinstanta. Niciodata nu voi considera ca prietenia noastra a fost o pierdere de timp , sau ca regret ca am fost prietene 14 ani. Nicidecum, nu pot renega faptul ca pentru atattia ani , ea pentru mine a fost ,sora pe care niciodata nu am avut-o. Persoana pentru care as fii facut orice. Ar insemnsa sa imi regret viata , cum a zis Dani, pentru ca majoritatea amintirilor sunt cu ea si cu el.
Dar am descoperit ca incet incet acele amintiri cu care m-am luptat atata timp, incep , incet sa dispara, sa le vad ca pe un nor de ceata. Timpul vindeca orice rana, sfat pe care nu l-as fi crezut cu cateva luni in urma.Viata tot timpul merge inainte , oferindu-ti sanse de a merge si de a te ridica> Am invatat ca totul depinde de tine , si numai de tine.
Nu imi plang de mila , realizez doar ca sunt o persoana puternica si ca daca imi pun ceva in cap , si cu putina perseverenta tot timpul o sa reusesc sa merg inainte, indiferent de greutati.